Sursa minciunii

De ce mintim? De ce preferam sa cosmetizam adevarul si sa nu spunem ce se intampla de fapt? Minciuna are si ea istoria ei, e veche de cand lumea daca se poate spune asa. Oricum, fiecare dintre noi apeleaza la un moment dat la o minciuna. 

Psihologic vorbind se pare ca avem o insecuritate personala si tocmai de aceea preferam sa mintim. Cu alte cuvinte, preferam sa ne facem o iluzie, o anumita imagine si sa nu fie patata de anumite aspecte. Din aceasta dorinta se naste iata inca o minciuna. 

Un alt motiv este legat de nevoia de a evita o sanctiune. Ce-i drept aici cei mici se regasesc cel mai adesea, cand stiu ca incalcarea unor reguli inseamna si o pedeapsa asa ca prefera sa nu spuna adevarul. Insa obisnuinta devine o a doua natura, nu-i asa, asa ca la maturitate mintim din nou si din nou de fiecare data cand credem ca asta ne va salva. 

Din teama de a pierde, din nou, spunem cate o minciuna. Asta inseamna sa evitam dezastrul de care ne temem de fapt. Mai ales cei care insala spre exemplu sunt cei care mint pentru a avea micul lor secret cu micile lor vicii decat sa piarda ceea ce este confortul lor la un moment dat. 

Insa nu in cele din urma mintim pentru a preveni un dezastru, un conflict, cearta si asa mai departe. Evitam o confruntare directa cand asta ne afecteaza emotional, psihic si asa mai departe. Insa si aici se ascunde de fapt o teama, o insecuritate caci a confruta viata asa cum este ea inseamna si asta un exces de sinceritate si putin curaj. 

Si cum recunosti cand cineva minte? De cele mai multe ori stresul se impune asa ca apar schimbari de tonalitate, de stare, de comportament. Se evita contactul vizual si interlocutorul ar dori sa priveasca intr-o parte, timp in care dibuieste o minciuna.